Menu
X
+
+
+
+
+
+
X

Uneori, cele mai simple soluții se dovedesc a fi și cele mai eficiente, principiu care se aplică și în cazul îngrijirii podoabei capilare. Una dintre acestea este includerea vitaminelor pentru păr în ritualul zilnic, pentru că acești nutrienți pot influența major aspectul și textura firelor. Fiecare dintre aceste ingrediente acționează acolo unde este nevoie, contribuie la anumite procese importante în organism, pentru ca tu să te bucuri de o coafură puternică și plină de vitalitate. Descoperă mai departe care sunt cele mai bune vitamine pentru păr, ce rol îndeplinesc, respectiv cum să le introduci treptat în rutina de îngrijire.


Cuprins:

Care este rolul vitaminelor pentru păr

Vitaminele și mineralele sunt compuși organici indispensabili în menținerea sănătății și frumuseții părului nostru, având contribuții esențiale în numeroase procese biologice care influențează direct aspectul și sănătatea podoabei capilare. Iată care sunt principalele roluri pe care acești nutrienți le îndeplinesc:

  • Mențin sănătatea scalpului: anumite vitamine pentru păr participă activ la reglarea producției de sebum și la echilibrarea microbiomului de la nivelul scalpului. Prin urmare, acestea au capacitatea de a preveni apariția mătreții și a altor afecțiuni mai grave, prin faptul că asigură un mediu propice pentru dezvoltarea firelor și păstrează unui nivel optim de hidratare la nivelul rădăcinilor.

  • Contribuie la formarea și dezvoltarea foliculilor piloși: vitaminele pentru păr uscat și aspru participă la sinteza proteinelor structurale și la procesele metabolice care stau la baza formării firelor. Acestea facilitează transportul nutrienților esențiali către foliculii piloși și stimulează producția de cheratină, proteina fundamentală care conferă structură, rezistență și elasticitate podoabei capilare. Prin urmare, acțiunea lor ajută la prevenirea ruperii și despicării vârfurilor.

  • Susțin ciclul natural de creștere al părului: acest proces complex se desfășoară de-a lungul a trei etape distincte și succesive. Faza anagenă este cea mai lungă și importantă, în care părul crește constant, într-o perioadă cuprinsă între trei și cinci ani. Faza catagenă tinde să dureze în jur de 10 zile, când creșterea încetinește, iar foliculul începe să se retragă. Faza telogenă durează în jur de trei luni, după care firul cade natural, pentru a face loc altuia nou. Vitaminele împotriva căderii părului optimizează acest ciclu complex, cu scopul de a păstra densitatea mare a podoabei capilare.

  • Păstrează elasticitatea părului: prin acțiunea lor complexă de regenerare și reparare a structurii firelor, vitaminele și mineralele ajută părul să devină mai puternic și mai flexibil.  

Care sunt cele mai bune minerale și vitamine pentru păr

După ce am văzut care sunt principalele funcții pe care vitaminele pentru păr sunt capabile să le ducă la bun sfârșit, următorul pas natural este să înțelegem exact modul în care fiecare dintre ele acționează. Această etapă este extrem de utilă din perspectiva faptului că vei avea informațiile necesare pentru a selecta cele mai bune vitamine pentru părul tău, în funcție de nevoile sale.

Vitamina A pentru păr

Această vitamină liposolubilă activează, la nivelul scalpului, procesul natural de producere a sebumului, uleiul care hidratează intens firele, vârfurile și pielea capului. Așadar, prin menținerea acestui strat protector, vitamina A pentru păr previne deshidratarea și asigură flexibilitate și elasticitate.

Principala acțiune a vitaminei A se manifestă la nivelul foliculilor, acolo unde stimulează reînnoirea țesuturilor și coordonează procesele de formare a noilor fire. Prin mecanismele sale complexe, acest nutrient susține creșterea sănătoasă a părului și determină dezvoltarea unor fire puternice, încă din prima lor fază.

Complexul de vitamine B pentru păr

Complexul de vitamine B pentru păr este compus dintr-o multitudine de nutrienți, care oferă o varietate de beneficii podoabei capilare.

Vitamina B2

Vitamina B2 (riboflavina) este un antioxidant puternic implicat în procesele metabolice care transformă carbohidrații, grăsimile și proteinele în energie necesară pentru buna funcționare a organismului. Prin urmare, această vitamină îmbunătățește sănătatea scalpului și contribuie la creșterea părului. 

Vitamina B3

Vitamina B3 (niacinamida) este un ingredient puternic oxidant cu spectrul larg de beneficii, care se aplică pentru toate tipurile de păr, inclusiv cel vopsit ori decolorat. Pe lângă faptul că întărește bariera naturală a podoabei capilare, această vitamină solubilă în apă îmbunătățește circulația sangvină la nivelul scalpului și echilibrează producția de sebum. 

Vitamina B9

Vitamina B9 (acidul folic) intervine direct în reglarea metabolismului celulelor responsabile pentru producerea cheratinei, o proteină importantă care face parte din structura părului. În plus, acidul folic contribuie activ la menținerea unui scalp sănătos, prin stimularea circulației sângelui și diminuarea inflamațiilor la rădăcini, reducând astfel riscul de subțiere ori de rupere a firelor. 

Vitamina B12

Vitamina B12 coordonează transportul oxigenului către foliculii de păr, prin susținerea producției de celule roșii în organism. De asemenea, ajută corpul să metabolizeze aminoacizii, acei compuși organici care ajută la creșterea și repararea țesuturilor, inclusiv la nivelul podoabei capilare.

Biotina pentru păr

Dacă te-ai întrebat vreodată ce vitamine sunt bune pentru păr, acesta este un excelent exemplu pozitiv. Biotina sau vitamina B7 este considerată elementul cheie în producerea cheratinei. După cum am menționat anterior, această proteină este principala componentă a părului și este produsă în mod natural de organism. Prin includerea biotinei în rutina zilnică de îngrijire, te asiguri de faptul că firele își vor păstra mereu aspectul îngrijit și strălucitor, vor fi mai puternice, mai elastice și rezistente la rupere.

⏩ Descoperă șamponul Inforcer Serie Expert de la L’Oreal Professionnel, a cărui formulă se bazează pe combinația eficientă dintre biotină și vitamina B6. Special conceput pentru gestionarea părului cu tendința de rupere și a firelor despicate, șamponul curăță și lasă părul moale și plăcut la atingere.

Vitamina C pentru păr

La nivelul scalpului, vitamina C pentru păr neutralizează efectele nocive ale radicalilor liberi, care apar în urma expunerii la factori de mediu precum razele ultraviolete, poluarea și toxinele din mediul înconjurător. De asemenea, datorită proprietăților sale antioxidante, vitamina C poate proteja foliculii de păr împotriva stresului oxidativ.

Colagen pentru păr

Vitamina C este direct implicată în sinteza de colagen pentru păr, o proteină structurală formată din aminoacizi, adică acei compuși pe care organismul uman îi folosește pentru formarea cheratinei. Pe măsură ce îmbătrânim, cantitatea acestei proteine scade. Prin urmare, această deficiență poate duce la un păr mai fragil, casant și predispus la rupere. Așadar, este o decizie inspirată să incluzi colagenul în rutina de îngrijire, deoarece completează beneficiile vitaminei C pentru păr: reduce stresul oxidativ și, în același timp, susține creșterea sănătoasă a firelor.

Vitamina D pentru păr

La nivelul foliculilor tăi piloși există receptori speciali, care recunosc și răspund la prezența vitaminei D, lucru ce îi permite să influențeze direct ciclul de creștere și regenerare a părului. Această vitamină stimulează procesele naturale de formare a firelor în faza anagenă și menține densitatea podoabei tale capilare.

Vitamina E pentru păr

Vitamina E pentru păr este un nutrient liposolubil care oferă o mulțime de beneficii podoabei capilare. În primul rând, datorită proprietăților sale antioxidante, protejează foliculii împotriva stresului oxidativ. Mai mult, acest nutrient are capacitatea de a îmbunătăți circulația sanguină la nivelul scalpului, care la rândul său, primește oxigenul și substanțele nutritive necesare. 

Astfel, putem spune că vitamina E joacă un rol semnificativ în creșterea părului, scade șansele ca acesta să se rupă și redă strălucirea firelor.

Zincul

Acest mineral esențial reglează procesele care contribuie la sinteza proteinelor din structura firelor. La nivelul foliculilor, zincul controlează producția de sebum și sprijină regenerarea țesuturilor, asigurând condițiile optime pentru dezvoltarea unui păr puternic și rezistent.

În interiorul foliculilor, zincul activează enzimele responsabile de formarea cheratinei și de metabolizarea proteinelor structurale, contribuind astfel la menținerea sănătății scalpului.

Fierul

Fierul este un element esențial pentru buna funcționare a corpului nostru, deoarece este implicat în procese importante, precum producerea energiei și transportul oxigenului către foliculii de păr. Așadar, dacă observi că părul tău are un ritm de creștere scăzut ori că se rupe mai ușor, o bună opțiune este să încerci anumite produse de îngrijire îmbogățit cu acest mineral.

Seleniul

Acest oligomineral esențial joacă un rol substanțial în sănătatea părului prin stimularea producției de selenoproteine, adică acele substanțe care susțin dezvoltarea foliculilor piloși. Prin proprietățile sale antiinflamatorii și antifungice, seleniul reduce riscul de apariției a descuamării și mătreții la nivelul scalpului. 

Pe lângă aceste beneficii, seleniul întărește structura firelor și previne degradarea prematură a acestora. Acțiunea sa antioxidantă protejează foliculii de efectele nocive ale radicalilor liberi, iar prezența sa în organism contribuie la menținerea unui păr puternic, mai puțin predispus la rupere sau la formarea vârfurilor despicate. În plus, ajută la îmbunătățirea aspectului general al podoabei capilare, oferindu-i strălucire naturală și vitalitate.

Product 1

Spray revigorant profesional pentru toate tipurile de păr ondulat și creț

Product

Mască profesională intensiv hidratantă pentru păr ondulat și creț

Product 3

Șampon-cremă profesional intens hidratant

Product 1

Spumă-cremă profesională 10 in 1 leave-in Curl Expression

Product 2

Spumă-cremă profesională 10 in 1 leave-in Curl Expression

Product 3

Spumă-cremă profesională 10 in 1 leave-in Curl Expression

Cum influențează lipsa vitaminelor și mineralelor sănătatea părului

Fiecare tip de păr, indiferent că este normal, gras, uscat, mixt, vopsit ori decolorat are un set de nevoi specifice, necesare pentru a-și păstra sănătatea și aspectul neted. În momentul în care există anumite carențe, podoaba capilară începe să-ți transmită câteva semne: firele devin mai casante, mai predispuse la rupere, cresc mai greu sau începi să observi că apar probleme la nivelul scalpului. Toate aceste simptome sunt legate de lipsa nutrienților. Iată ce minerale și vitamine lipsesc când cade părul ori când acesta începe să-și modifice textura:

Deficiența de fier

Atunci când cantitatea de fier din organismul tău scade sub limita normală, corpul face o alegere, și anume direcționează oxigenul către restul organelor esențiale. Drept urmare, foliculii de păr nu mai primesc nutrienții necesari pentru o dezvoltare optimă, ceea ce duce la subțierea și fragilizarea firelor. 

Mai departe, această redistribuire favorizează dezvoltarea unui tip de alopecie numit efluviul telogen. Acesta este o formă temporară de cădere a părului, în care foliculii intră într-o fază de repaus prelungit, ceea ce înseamnă că procesul de creștere este sistat pentru o perioadă nedeterminată. 

Vei observa că părul se rărește uniform pe întreaga suprafață a scalpului, iar procesul diferă de alte tipuri de alopecie prin faptul că nu urmează tipare specifice. Creșterea devine vizibil mai lentă, scalpul dezvoltă o sensibilitate accentuată, iar textura firelor se modifică semnificativ. 

Există totuși o veste încurajatoare - această condiție se poate ameliora, odată ce valorile fierului revin la normal, prin alimentație adecvată sau includerea unor produse de îngrijire pe bază de minerale și vitamine pentru creșterea părului. Foliculii își pot relua treptat activitatea naturală, permițând regenerarea podoabei tale capilare.

Deficiența de vitamina D

Lipsa vitaminei D din organism afectează direct keratinocitele, adică principalele celule ale epidermei care produc cheratină, și poate declanșa două tipuri distincte de alopecie, fiecare cu manifestări specifice. 

În cazul alopeciei androgenetice, procesul de rărire a părului urmează tipare diferite, în funcție de gen. Spre exemplu, bărbații observă mai întâi retragerea liniei frontale și diminuarea densității în zona coroanei, în timp ce la femei apare o subțiere graduală în regiunea centrală, linia frontală rămânând de obicei intactă. Particularitățile genetice și condițiile de mediu joacă un rol important în evoluția acestei afecțiuni, prin faptul că influențează atât viteza de progresie, cât și zonele afectate.

O manifestare diferită apare în cazul alopeciei areata, o afecțiune autoimună, caracterizată prin căderea parțială sau totală a părului în anumite zone. În general, această afecțiune este cauzată de o reacție a sistemului imunitar asupra foliculilor. O poți recunoaște după anumite semne distinctive, precum apariția unor zone rotunde sau pete pe scalp, care variază ca dimensiune.

Desigur, există anumite metode prin care poți preveni apariția sau ține sub control această situație. Include în rutina de îngrijire șampoane speciale pe bază de vitamine pentru îndesirea părului, adoptă un stil de viață sănătos, alege o dietă echilibrată și încearcă să eviți pentru o perioadă tratamentele chimice, precum vopsitul sau decoloratul. 

Deficiența de zinc

Absența acestui mineral esențial influențează atât structura firelor, cât și sănătatea scalpului. Când nivelul de zinc scade sub valorile normale, vei observa că părul începe să se rărească, se va regenera mai greu, iar pielea capului devine mai sensibilă și predispusă la iritații. Prin urmare, se va crea un mediu nefavorabil pentru dezvoltarea sănătoasă a noilor fire. Sistemul imunitar își reduce capacitatea de a susține procesele naturale de regenerare, iar acest lucru se reflectă în aspectul general al podoabei tale capilare.

Chiar dacă este o situație frustrantă, care te îngrijorează, trebuie să știi că existe metode eficiente prin care poți contracara aceste efecte nefavorabile. Adoptarea unei alimentații bogate în substanțe nutritive esențiale și introducerea unor măști îmbogățite cu minerale și vitamine pentru păr subțire, fin sau gros sunt două opțiuni pe care le poți pune în practică. 

⏩ Încearcă masca Inforcer de la L’Oreal Professionnel, un produs special conceput pentru tratarea problemelor legate de ruperea părului și despicarea vârfurilor. Tehnologia din spatele măștii este bazată pe două vitamine pentru păr esențiale, biotină și vitamina B6.

Descoperă gama Inforcer de la L’Oreal Professionnel, special formulată pentru îngrijirea părului deteriorat

Părul deteriorat are nevoie de o îngrijire atentă, iar specialiștii de la L'Oreal Professionnel au găsit rezolvarea perfectă pentru această problemă, prin gama Inforcer. De această dată, formula avansată a produselor de îngrijire este îmbogățită cu vitamine pentru păr recunoscute pentru proprietățile lor benefice: biotină și vitamina B6. Combinarea acestor nutrienți esențiali are drept rezultat fortificarea părului din interior spre exterior, oferind rezultate vizibile, încă de la primele utilizări. 

După cum știm, biotina stimulează producția de cheratină, proteina care oferă rezistență firelor. La rândul ei, vitamina B6 completează acțiunea biotinei, aspect ce lucrează în avantajul podoabei capilare, contribuind astfel la regenerarea firelor. Împreună, aceste ingrediente active transformă părul fragil și casant într-unul puternic și strălucitor.

Protocolul L'Oreal Professionnel pentru gama Inforcer începe cu șamponul Inforcer Serie Expert, un produs de curățare blând care îți hrănește părul. Formula sa specială curăță delicat scalpul și firele, elimină impuritățile și excesul de sebum, pregătindu-le pentru următorii pași din rutina ta de îngrijire. 

După ce ai îndepărtat șamponul cu apă călduță, folosește balsamul Inforcer Serie Expert, un produs hrănitor care descurcă cu ușurință firele încurcate și le face mai ușor de pieptănat. Formula sa concentrată pătrunde adânc în structura părului, oferă hidratarea necesară și protecție împotriva factorilor externi. 

Pentru o îngrijire intensivă, aplică săptămânal masca Inforcer cu efect de regenerare. Pentru a obține cele mai bune rezultate, îți recomandăm să îndepărtezi excesul de apă cu ajutorul unui prosop curat din bumbac sau microfibră, apoi poți aplica produsul pe lungimi și pe vârfuri. Las-o să acționeze timp de câteva minute, apoi clătește cu apă călduță din abundență, pentru a închide cuticulele de păr. 

Cum să introduci vitaminele pentru creșterea părului în rutina de îngrijire

Dacă ai ajuns până în acest punct, înseamnă că te-ai hotărât să le dai o șansă vitaminelor pentru păr, astfel încât este momentul să vedem cum le putem introduce treptat în rutina zilnică de îngrijire. 

Alege un șampon cu vitamine împotriva căderii părului

Pentru că tot procesul începe cu spălarea podoabei capilare, alege un șampon specializat cu cea mai bună biotină pentru păr, adică vitamina B7. Pe lângă faptul că acest produs va curăța blând scalpul de impurități, sebum și murdărie, vitaminele pentru păr din compoziția lui pot stimula creșterea sănătoasă a firelor. Îl poți folosi de două sau trei ori pe săptămână, în funcție de nevoile tale personale. 

De asemenea, pentru a spori efectele benefice ale biotinei ce ajută la creșterea părului, masează scalpul cu mișcări circulare, timp de câteva minute. Astfel, vei activa circulația sângelui, lucru ce va maximiza absorbția ingredientelor prezente în această formulă. 

Include un balsam îmbogățit cu un complex de vitamine pentru păr

Balsamul vine în completarea șamponului și te ajută să-ți descurci firele încâlcite, mai ales dacă acestea sunt subțiri, fragile și predispuse la rupere. Poți alege un produs nutritiv îmbogățit cu vitamina E, care va hidrata în profunzime firele, datorită proprietăților sale emoliente. Îl poți aplica după fiecare spălare, distribuind produsul uniform pe toată lungimea părului și în special la vârfuri. 

Folosește măști cu vitamine pentru păr

Aplicarea unei măști profesionale îmbogățite cu vitamine din complexul B pentru păr este un pas bun în direcția corectă. Spre exemplu, poți să alegi măști cu vitamine pentru păr pe bază de biotină sau B12, pe care să le folosești cel puțin o dată pe săptămână, după curățare. O poți lăsa să acționeze câteva minute sau chiar peste noapte. 

Selectează un balsam leave-in cu vitamine pentru păr

Balsamul fără clătire este un pas opțional, dar, pe măsură ce îl folosești, vei observa că face o diferență majoră în ceea ce privește aspectul firelor. Mai ales în cazul persoanelor cu părul deteriorat, uscat sau fragil, balsamul hidratează intens și îl lasă mătăsos și plăcut la atingere. 

Poți alege o variantă care conține vitaminele A și E pentru păr, care ajută la revitalizarea și fortificarea podoabei capilare. Aplică o cantitate potrivită de produs pe lungimi și vârfuri în fiecare zi. 

Aplică un ulei cu vitamine și minerale pentru păr

Încheie întotdeauna rutina de îngrijire prin folosirea unui ulei îmbogățit cu vitamine pentru păr. Dacă adopți acest obicei benefic în fiecare zi, firele vor deveni mai puternice, mai rezistente și strălucitoare. Pune câteva picături de ulei în palmă, apoi aplică-l pe părul umed sau uscat, fără să atingi rădăcina. 

După cum poți vedea, alegerea celor mai bune vitamine pentru părul tău nu este o sarcină foarte complicată. Trebuie doar să ții cont de nevoile podoabei capilare și să incluzi în rutina de îngrijire doar produsele care îi poți îmbunătăți textura și susține sănătatea.

Surse:

https://www.health.com/vitamins-for-hair-growth-8637775

https://www.healthline.com/health/stages-of-hair-growth#resting-phase

https://www.healthline.com/nutrition/collagen-for-hair#TOC_TITLE_HDR_5