Cuprins:
- De ce se usuca parul vara ?
- Cum poti reveni uscarea parului vara ?
- Cum trebuie să arate rutina de îngrijire de vară pentru un păr uscat și deteriorat?
Vara - acea perioadă din an în care ne bucurăm de zilele de plajă la mare sau la piscină și de temperaturile ridicate, care ne trimit cu gândul la vacanțe. Totuși, sezonul cald și dorința noastră de a ne relaxa au repercusiuni asupra părului dacă nu luăm măsuri din timp. La fel cum pielea noastră are nevoie de o îngrijire specifică în timpul verii, deoarece razele UV îi afectează structura, la fel se întâmplă și în cazul podoabei capilare. Iar razele soarelui reprezintă doar un factor dintre cei care determină uscarea părului și apariția acelui aspect tern, inestetic.
Obiceiurile noastre din timpul verii, cum ar fi udarea părului la piscină sau cu apa mării, sensibilizează structura fibrei capilare și determină modificări ale culorii obținute în salon, în anumite cazuri. Totuși, nu este totul pierdut, iar părul tău își poate menține sănătatea și frumusețea, dacă îți adaptezi rutina de îngrijire la sezonul cald și îți achiziționezi produse special concepute pentru vară. Află mai jos ce trebuie să faci în acest sens:
De ce se usucă părul vara?
Ai observat cum, pe măsură ce zilele de vară trec, părul tău devine din ce în ce mai tern, iar, la încheierea sezonului cald, acesta este lipsit de vitalitate și singura soluție pentru regenerarea lui rămâne foarfeca? Nu este nimic neobișnuit, mai ales atunci când ai dintotdeauna o tendință de uscare a părului și este și tratat chimic. Iată motivele pentru care te poți confrunta cu tendința de uscare a părului, preponderent în timpul verii:
Razele UV
Razele UV puternice din timpul verii afectează sănătatea părului în mai multe moduri. În primul rând, soarele deshidratează firele de păr, eliminând din interiorul structurii lor umiditatea naturală și substanțele nutritive. În al doilea rând, expunerea excesivă la soare modifică pigmentul natural sau pe cel obținut prin vopsire, iar părul se decolorează treptat. Structura părului poate fi de asemenea afectată, devenind mai slabă și mai vulnerabilă la rupere și la despicarea vârfurilor. De asemenea, expunerea prelungită la soare poate împiedica creșterea sănătoasă a părului, afectând foliculii și scalpul.
Apa mării și din piscină
Atât apa din piscină, cât și cea din mare pot deteriora firul de păr. Sarea deshidratează fibra capilară, în timp ce clorul înlătură uleiurile naturale de pe suprafața scalpului și a părului și determină reacții chimice la nivelul structurii fibrei capilare. Părul își schimbă culoarea, se deshidratează, își pierde elasticitatea și devine mult mai expus uscării și despicării vârfurilor.
Excesul de căldură
Obișnuiești să îți îndrepți des părul, să îți faci bucle cu ondulatorul sau să folosești mereu uscătorul? Măcar pe timpul verii, încearcă să reduci utilizarea acestor aparate de styling care ajung la temperaturi de până la 250 grade Celsius. La fel cum razele UV afectează structura părului, și căldura excesivă poate elimina umiditatea naturală a acestuia, lăsându-l deshidratat și vulnerabil la deteriorare.
Lipsa clătirii părului după înot
Nu îți speli părul după ce intri în mare, deoarece îți place aerul pe care ți-l oferă acele onduleuri lejere create de apa sărată? Chiar dacă oferă un look sexy, pentru sănătatea podoabei tale capilare, evită contactul îndelungat cu ea. Apa cu clor din piscină sau sarea din mare pot cauza uscarea excesivă a părului și pot afecta culoarea și textura acestuia.
Folosirea unor produse nepotrivite
Produsele de îngrijire a părului potrivite pentru sezonul rece pot să nu fie la fel de eficiente în timpul verii. Alegerea unor produse care nu oferă suficientă hidratare poate agrava uscarea părului în condiții de căldură și expunere la soare.
Cum poți preveni uscarea părului vara?
Primul pas pentru prevenirea uscării părului vara este să elimini sau să limitezi cauzele care pot duce la acest efect nedorit, respectiv cele menționate mai sus. Mai exact, iată ce poți face:
Hidratează-l profund
Una dintre cele mai importante măsuri pe care le poți lua pentru a preveni uscarea părului vara este să aplici în mod regulat produse profesionale care asigură o hidratare profundă. Acestea sunt concepute pentru a penetra în adâncime în firul de păr, hrănindu-l și protejându-l împotriva deshidratării. Asigură-te că din rutina ta de îngrijire nu lipsește un șampon pentru păr uscat, o mască păr uscat, un spray de protecție termică și un ulei de păr profesional. Totuși, dacă ai un păr colorat în salon, este indicat să folosești un șampon păr vopsit, care ajută și la menținerea intensității culorii, cât și o mască din aceeași categorie. Optează pentru produse bogate în ingrediente hidratante, cum ar fi acidul hialuronic, glicerina, uleiurile precum cele de jojoba, argan sau ulei de cocos și în proteine sau vitamine, precum cheratina, respectiv biotină pentru păr, care repară și întăresc structura. În plus, evită să folosești apă prea fierbinte la spălarea părului, deoarece aceasta poate agrava uscarea și iritarea scalpului.
Protejează-l împotriva căldurii și factorilor de mediu nocivi
Evită utilizarea excesivă a uscătorului și a plăcii de îndreptat sau ondulat, care pot deteriora firul de păr și pot conduce la deshidratare. În schimb, folosește produse de styling care oferă protecție termică și utilizează protecție solară păr înainte de expunerea la razele UV. De asemenea, înainte să intri în piscină sau în apa mării, udă-ți părul cu apa curata, deoarece este un obicei care reduce efectele nocive ale clorului și sării asupra fibrei capilare. Apoi, după ziua de plajă, spală-ți părul cu un șampon hidratant.
Acoperă părul la soare
Atunci când stai la plajă sau chiar și când ieși din casă, este indicat să îți acoperi părul cu o eșarfă de mătase sau cu o pălărie. De asemenea, o altă variantă este să îl împletești lejer. Aceste obiceiuri nu numai că te vor feri de căldura excesivă a soarelui, ci îți vor proteja și părul în fața razelor UV.
Rărește spălările
Dacă nu ai ajuns la mare sau la piscină, unde devine necesar să te speli mai des, încearcă să rărești sesiunile de spălare a părului. Curățarea prea frecventă a părului elimină uleiurile naturale de la nivelul scalpului și al fibrei capilare și predispune la uscarea lui excesivă. Dacă ai un păr gras sau activitățile zilnice impun o spălare frecventă, optează pentru un șampon pentru uz zilnic, mult mai blând cu fibra capilară.
Hidratarea din interior
Un păr mătăsos se menține cu hidratare atât din interior, cât și din exterior. Totuși, deși hidratarea din exterior se face cu produse profesionale pentru păr, care ajută la menținerea umidității în interiorul fibrei capilare, cea din interior se face printr-un aport adecvat de lichide. Un consum ridicat de apă în timpul verii, când organismul este mai predispus la deshidratare, ajută la menținerea sănătății părului și a scalpului.
Cum trebuie să arate rutina de îngrijire de vară pentru un păr uscat și deteriorat?
Prin lipsa unei îngrijiri adecvate a părului în timpul verii, acesta se poate deteriora foarte ușor. Lucru pe care cu siguranță nu ți-l dorești. Din acest motiv, este indicat să îți îndrepți atenția către anumite produse pentru păr uscat, care îndeplinesc nevoile lui principale: curățare, hidratare și protecție. Mai exact, iată ce ar trebui să incluzi în rutina ta de îngrijire:
-
Un șampon pentru păr uscat: optează pentru cele cu ingrediente blânde și hidratante, cu uleiuri naturale sau substanțe precum acidul hialuronic, glicerină etc.
-
Un balsam de păr hidratant: După șamponare, folosește un balsam de păr hidratant, care va ajuta la închiderea cuticulelor și la menținerea umidității în interiorul fibrei capilare
-
O mască de păr hidratantă: Cel puțin o dată pe săptămână, folosește o mască pentru păr uscat, care oferă o hidratare intensă și o revitalizare profundă a podoabei tale capilare. Alege o mască bogată în ingrediente hrănitoare, cum ar fi proteinele de mătase, keratina sau vitaminele.
-
Balsam leave-in pentru păr: Pentru o hidratare suplimentară și o protecție împotriva deshidratării pe tot parcursul zilei, folosește un balsam leave-in. Acesta poate fi aplicat pe părul uscat sau umed și va oferi o hidratare continuă, fără a încărca părul în exces. Anumite formule asigură atât protecție termică, cât și UV.
-
Ulei de păr: Pentru a adăuga o hidratare suplimentară și a controla efectul de frizz, folosește un ulei de păr după spălarea și uscarea lui. Alege un ulei non-gras, care să se absoarbă rapid în firul de păr și să ofere strălucire și suplețe.
-
Protecție solară pentru păr: Nu uita să protejezi părul împotriva efectelor nocive ale razelor UV. Folosește un produs special conceput pentru protecția părului împotriva radiațiilor solare, care să prevină decolorarea, uscarea și deteriorarea cauzate de expunerea la soare.
-
Protecție termică: Dacă folosești frecvent aparate de coafat cu căldură, este important să aplici întotdeauna în prealabil pe păr un produs de protecție termică. Acesta va proteja părul împotriva căldurii excesive și îl va menține hidratat și sănătos în timpul procesului de coafare.
Un păr sănătos și strălucitor se menține doar prin grijă și atenție continuă. Indiferent de cât de aglomerat este programul tău, dacă îți dorești podoabă capilară care să reflecte sănătate și frumusețe, este necesar să îi acorzi timp pentru îngrijire. Totodată, ține cont de schimbările vremii și adaptează rutina de îngrijire la aceasta - astfel, părul tău va radia de sănătate și va străluci în toată splendoarea lui.